Cand ma abordeaza cineva pe e-mail sau pe pagina de Facebook, aproape invariabil printre informatiile oferite se afla si cea legata de cate kilograme vrea sa piarda. „Cred ca greutatea ideala e 70 la mine, acolo ma simt cel mai bine.” sau „Sub 75 nu am avut niciodata si cred ca asa imi va fi cel mai ok, trebuie sa scap de astea in plus.” Apoi sunt extremele: „Am 52 de kg si 1.64 si as vrea sa am 45 de kilograme.” Uneori fac ochii mari, dar nu ma impun niciodata. Cand ai fost si tu in acea postura, cand meseria ta a ajuns in punctul curent pentru ca au existat, la un moment dat, aproape 30 de kilograme in plus, intelegi mult mai multe.
Cateodata, sunt abordata de oameni nepregatiti. O fac pentru ca ii ajuta sa poata lansa intr-o discutie un „am vorbit si eu cu o nutritionista zilele astea” astfel incat ulterior sa caute o motivatie ca ceea ce au facut e bine. Se intorc de cele mai multe ori mai tarziu, cand isi dau seama ca, langa mine, nu trebuie sa renunte la diversele pasiuni culinare, ci sa le aduca mici modificari. Si ca nu impun nimic. Nici un numar de mese, nici ore chinuitoare de sala, nici program de gatit dupa job.
Alteori, nu se intorc deloc si incearca sa para ca isi accepta corpul cu acea greutate in plus, capatata de-a lungul anilor. De ce doar par ca accepta? Am spus-o anterior: am fost acolo. Cativa ani, cat am dus cele 27 de kilograme peste greutatea ideala (sic!), ma motivam zilnic ca ma ajuta forma de clepsidra si ca nici nu se vad. Mi-a luat cativa ani sa accept ca nu imi aduc fericirea cartofii pai mancati in fiecare seara. Asa ca sunt in masura sa ii inteleg pe cei care nu revin. Inainte de a-si face ordine in obiceiurile culinare, trebuie sa isi faca ordine in minte si in suflet.
Care e greutatea mea ideala?
Exista o multime de formule care ne dau greutatea ideala. Dar in acelasi timp, nu putem compara o femeie, mama a doi copii, cu job de 9 ore pe zi, cu o sportiva de performanta. Asa ca ne ramane, de multe ori, sa ne bazam pe ceea ce simtim noi ca e bine pentru noi. Poate pe o amintire, pe o rochie sau o pereche de jeans, uitata pe un raft in sifonier. In cealalta extrema, nu putem sa ne dorim sa avem masuri de model din Cosmo, daca nu ne ajuta conformatia. Dar putem fi fericiti cu propriile reusite in lupta cu kilogramele. Nu trebuie sa ducem razboaie care nu ne apartin.
Greutatea ideala nu e greutatea de resemnare, la care tu te minti ca te simti excelent, ci este, poate, cea care te face sa zambesti melancolic cand revezi o poza mai veche. Cea care te face sa pastrezi perechea aia de jeans in sifonier. Cea la care puteai sa dai doua ture de parc fara sa ti se taie respiratia. Cea la care te uitai cu mandrie in oglinda cand iti puneai rochia preferata. E dificil insa sa explici lucrurile in acest mod cuiva care se lupta cu kilogramele in plus din copilarie. Nu are termeni de comparatie, nu are haine pastrate in sifonier. Dar nu inseamna ca, pentru ei, nu exista o iesire. Exista, iar dovezile sunt aici, pe site. Tu ce faci? Unde te visezi?
