Full disclosure: Cat am fost copil, bunicii din partea mamei i-am zis „mamaie pifteluta” (nu radeti, in Braila nu se spune chiftele). Sigur, rima si cu numele ei, Steluta, insa facea si niste super chiftele. Fac de multi ani chiftele, in fel si chip, cu tenta indiana, mediteraneana, cu sau fara sos, la cuptor sau prajite, insa niciodata nu am facut chiftele keto crocante. Na, nici nu avusesem Ketomix Pane pana acum.
Ingrediente (30 chiftele):
- 1 kg carne tocata amestec vita/porc
- 200 grame dovlecel ras si stors
- 15 grame usturoi zdrobit
- 1 legatura patrunjel
- 1 legatura marar
- 1 lingurita sare
- 1 lingurita piper
- 2 galbenusuri
- 100 ml apa rece
- 100 grame Ketomix Pane
- 500 ml ulei masline/cocos/untura
Am o perioada aglomerata si ma folosesc foarte mult de robotul de bucatarie. Asa a fost si astazi, intrucat am pus toate ingredientele, mai putin mixul pentru pane, in robot, si am mixat pana la omogenizare. Am format apoi 30 chiftele pe care le-am tavalit prin mixul de pane si le-am aplatizat usor.
Am incins uleiul in tigaie si am prajit chiftelele cate 3-4 minute pe fiecare parte, pana s-au aurit. Sunt incredibil de gustoase, pufoase in interior si cu invelis crocant si pot constitui atat o sursa de proteina la cina, alaturi de o garnitura, cat si un mic dejun satios alaturi de o chifla keto unsa cu unt. Enjoy!