De ce dieta ketogenica?

Recent, am incheiat de scris a doua mea carte, „Anotimpuri in farfurie”, si curand va fi disponibila pe site. M-am documentat 6 luni pentru cartea aceasta, am citit nenumarate studii, si citesc in continuare, atat pentru articole, cat si pentru a avea raspunsuri intotdeauna pentru clientii mei ori pentru oamenii de pe grupurile din care fac parte. Educatia de a citi permanent s-a format in timp dar s-a accentuat in clipa in care am predat primul curs de nutritie. Rar trec zile in care sa nu citesc un articol, in care sa nu descarc un studiu ori o carte de fiziologie, endocrinologie s.a.m.d. Prin urmare, vreau sa intelegeti de ce dieta ketogenica. 🙂

Acest articol vine ca urmare a unei intrebari pe care o prietena si-a pus-o cand a vazut o discutie pe Facebook, in care se punea problema ca dieta ketogenica este o alegere gresita, pentru ca nu avem sistemul enzimatic al eschimosilor si ca aceasta distruge ficatul. Am zambit si mi-am dat seama ca pot demonta usor, din punct de vedere al fiziologiei umane, dar si al istoriei noastre, ca popor, caci „Anotimpuri in farfurie” despre asta este vorba. Despre a manca alimente sezoniere, despre a fi in perfect echilibru cu natura inconjuratoare.

  • Dieta ketogenica nu este despre un consum zero de carbohidrati si maximal de grasimi si proteine, pentru a compara cu dieta eschimosilor. In plus, nu locuim intr-o zona polara si nu suntem inconjurati de foci grasute, numai bune de vanat. Este, inainte de toate, despre proteina putina si de calitate – oua, fructe de mare, peste, carne – despre multe frunze si legume, despre grasimi de calitate, fie ele de origine animala sau vegetala. Pe de alta parte, nu putem uita ca introducerea alimentelor procesate in dieta inuitilor a dus la explozia diabetului de tip II si la o crestere alarmanta a ratei obezitatii (vezi experimentul MyBigFatDiet).

 

  • Fiziologic vorbind, nou nascutul, cu o sinteza enzimatica timida, este in cetoza inca din prima clipa de viata (0.5 mmol/L). Laptele mamei este sarac in carbohidrati si bogat in grasimi, ceea ce mentine copilul in stare de cetoza pana la diversificare. Pe masura ce bebelusul inainteaza in viata, cantitatea de lactoza creste usor, si pana la urma e ceea ce facem si noi, dupa adaptarea la dieta ketogenica: crestem usor aportul de carbohidrati, marim cantitatea de proteina ingerata, adaugam alimente sezoniere noi. Mai mult, aproape 50% din cantitatea de grasimi din laptele matern este in forma saturata. Where’s your eskimo now?

 

  • Creierul nu are nevoie de carbohidrati pentru a sustine activitatile de baza ori intelectuale. Inca din 1970, Cahill a descoperit, in cadrul studiului „Starvation in man”, in care subiectii au tinut post negru extins, ca dupa consumarea stocului de glicogen din corp, creierul functioneaza excelent pe betahidroxibutirat si acetoacetat. Practic, energia necesara creierului este data de acesti doi corpi cetonici. Desigur, e valabil si la bebelusii mai sus mentionati, care in primele luni de viata beneficiaza de nenumarate achizitii.

 

Nivelul de betahidroxibutirat si cresterea acestuia in post negru in functie de varsta

 

 

  • Cand vorbim despre o dieta (eu prin dieta inteleg stil de viata, abordare nutritionala generala), fie ea daneza, ketogenica, low carb, mediteraneana si asa mai departe, trebuie sa intelegem ca va functiona in parametri in care ne permite noua geneticul locului in care ne-am nascut. Consumul de orez de pilda nu e specific europenilor, desi orezul se utiliza in Imperiul Roman – dar doar in scop medicinal. In alimentatia noastra, a romanilor, acest aliment care odata fiert, capata un indice glicemic apropiat al zaharului, nu se regaseste in primele carti de bucate publicate pe pamant romanesc. Si de altfel, nici porumbul ori cartofii, care pana acum 200 de ani erau utilizati ca furaje pentru animale. Mergand un pic mai in spate pe izvoarele istorice, descoperim ca dacii aveau o dieta low carb – probabil 30% carbohidrati – si o activitate fizica mult mai intensa decat avem noi in 2020. Si de ce nu sunt japonezii obezi, daca tot nu e bun orezul? Raspunsul sta scris in codul lor genetic: de 6 ori mai multe copii ale genei responsabile cu scindarea amidonului.

 

  • Ficatul nostru produce corpi cetonici dar nu se poate hrani cu acestia intrucat ii lipseste o enzima. Prin urmare, are nevoie de glucoza, pe care o ia din pleiada de legume, frunze verzi ori fructe putin dulci de care te poti bucura in dieta ketogenica. Poate totusi aceasta explicatie e insuficienta si poate teama de a obosi ficatul vine din nivelul de colesterol. Si aici apare intrebarea: de ce si in ce conditii creste colesterolul? Din fericire, remarc ca tot mai multa lume stie ca nivelul de colesterol nu e afectat de colesterolul alimentar decat intr-o mica masura. Ba mai mult, consumand alimente bogata in colesterol (organe, maduva, unt etc) ajutam ficatul sa nu mai sintetizeze el cele 2 grame necesare pe zi (oricum are sute de functii si nu ii strica o mana de ajutor). Colesterolul crescut (mult peste limitele laboratoarelor) este un marker ca ceva nu e in regula in viata ta in ultima vreme. E modul corpului de a transmite un semnal de alarma si de a te proteja. Mai mult, colesterolul alimentar repara leziunile demielinizate in creierul adult.

 

  • Consumul de carbohidrati este corelat cu incidenta ridicata a bolilor cardiovasculare, in timp ce consumul de grasimi si proteina cu o incidenta scazuta a acestor patologii, intr-un studiu ce a analizat consumul unor alimente specifice in 42 de tari europene, intre 1993 si 2008.

 

  • Dieta ketogenica nu este o dieta all-year long, ci se ciclicizeaza. Cum facem asta am scris de nenumarate ori, insa am sa rezum si aici: introducand alimente specifice fiecarui anotimp, crescand consumul de grasimi saturate iarna si pe cel de grasimi mononesaturate vara. Alternanta keto cu low carb ne este naturala, si daca va pare incredibil, ganditi-va doar ce mancau pana mai ieri oamenii la tara iarna: carne de porc, branza tinuta in saramura, muraturi, cand si cand un ou, insotite de un bot de mamaliga – si pe buna dreptate, muntii de zapada din curtile oamenilor necesitau eforturi enorme, incomparabile cu urcatul in masina pentru a ajunge la birou, unde oricum inainte de orice ne bem cafeaua.

Nu, nu trebuie sa traim pe cercul polar ca sa putem sa ne adaptam dietei ketogenice. Si nici nu facem raul ficatului, daca avem grija la macronutrienti si la un aport adecvat de surse de carbohidrati specifice acestei diete. Caci abia cand mancam haotic cantitati impresionante de proteina si reducem drastic carbohidratii, crezand ca vom slabi mai rapid, vom forta ficatul sa produca glucoza (pentru sine, pentru cortexul renal si pentru eritrocite), oferindu-i o munca in plus.

In final, acest articol nu s-a nascut pentru a te convinge pe tine sa ai o dieta low carb sau ketogenica, ci pentru a te face sa intelegi ca, daca ai ales un astfel de stil de viata, nu ai facut decat sa te intorci la originile tale.

Adauga adresa ta de email mai jos pentru a fi la curent cu cele mai noi retete si sfaturi keto

3 comentarii

  1. Am vazut si eu comentariul cu pricina, cel legat de dieta Keto si eschimosi si fix la tine m-a dus gandul. Am vrut sa-ti trimit comentariile dar m-am luat cu diverse. Azi, cautand reteta de „cereale” keto, am gasit articolul tau. Mai ca-mi vine sa pun link catre el dar nu stiu daca are sens.

  2. Buna! Dieta este potrivita pentru hipotiroidie? Mersi!

    • Buna Elena, sunt diferite protocoale care se pot aplica in cazul unei hipotiroidii, sigur.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

VREI SA SCAPI DE KILOGRAMELE IN PLUS?

Tot ceea ce ai nevoie pentru a ajunge la greutatea dorită

Începe acum
Ai nevoie de meniuri calculate? Livrare instant pe mail!VEZI DETALII
+