Legume permise in dieta ketogenica

Legumele sunt o componenta importanta a unei diete echilibrate, indiferent de natura acesteia. Avand diferite cantitati de macronutrienti si micronutrienti, pot fi consumate oricand. Insa nu orice leguma este indicata in dieta ketogenica. Ca regula general valabila, sunt preferate legumele care cresc deasupra solului, cat mai verzi.

1. Cruciferele

Varza alba, varza rosie, conopida sau broccoli vin cu aproximativ 5-7 grame de carbohidrati pe 100 de grame de produs crud, dar si cu fibre si o multime de vitamine. Gatite cu unt, alaturi de friptura sau branzeturi, oricare dintre ele poate reprezenta o masa keto perfecta.

2. Spanacul

Numarul aproape egal de carbohidrati si fibre din frunzele sale il face un excelent aliment ketogenic. Folosit in salate cu uleiuri presate la rece sau gatit cu smantana si unt, spanacul este o alegere sanatoasa de fiecare data.

3. Salata verde

Fiind prezenta pe piata in mai multe soiuri, salata verde are cantitati neglijabile de carbohidrati, dar si mici urme de fibre. Pentru un aport mai mare de micronutrienti, alege frunze cat mai inchise la culoare.

4. Dovleceii

Extrem de versatili si saraci in glucide, dovleceii pot reprezenta o masa in sine (gatiti la gratar) sau pot inlocui cu succes o serie de legume neindicate in keto. Utilizeaza-i la musaca in locul cartofilor sau in supele crema si nu vei simti diferenta.

5. Vinetele

Cu nici 2 grame de carbohidrati net pe 100 de grame, vinetele sunt o garnitura excelenta in dieta ketogenica. De asemenea, poti folosi felii de vinete pe post de blat pentru mini-pizza keto.

6. Sparanghelul

La gratar sau tras usor in unt, sparanghelul vine la pachet cu acid folic si vitamina C. Este o alegere excelenta pentru carnea de porc si poate fi transformat chiar si in snack-uri, daca invelesti betele de sparanghel in bacon si le introduci in cuptor pana devine carnea crocanta.

7. Apio

Tijele de telina sunt gustoase in stare cruda si vin cu un aport ridicat de vitamine. In mancarea gatita, prin textura lor fibroasa, inlocuiesc excelent radacinoasele.

8. Ciupercile

La gratar, in unt, cu maioneza sau smantana, ciupercile sunt pe placul multora si sunt preferate de multi dintre adeptii dietei ketogenice. Cantitatea neglijabila de carbohidrati le fac perfecte pentru supe si pateuri.

9. Castravetii

Una dintre cele mai hidratante legume, castravetele este o sursa importanta de potasiu, un electrolit care trebuie sa faca parte permanent din dieta ketogenica. Continutul de apa de peste 90 de procente il face un excelent depurativ.

10. Ardeii grasi

Cu aproximativ 5 grame de carbohidrati net pe 100 de grame, ardeii grasi pot inlocui painea in dieta ketogenica. Ii poti utiliza pentru a face sandvisuri cu pateuri si alte creme tartinabile sau ii poti folosi in mancarea gatita si in salate.

Desigur, lista nu se opreste aici in ceea ce priveste seria de legume permise in dieta ketogenica, insa acestea sunt cele mai bune alegeri atunci cand nu vrei sa iti depasesti limita zilnica de carbohidrati.

Foto via.

Adauga adresa ta de email mai jos pentru a fi la curent cu cele mai noi retete si sfaturi keto

2 comentarii

  1. Leurda este buna?

    • Sigur ca da. Culmea, chiar astazi mi-am amintit de ea si am decis sa merg maine la piata, sa caut. 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

VREI SA SCAPI DE KILOGRAMELE IN PLUS?

Tot ceea ce ai nevoie pentru a ajunge la greutatea dorită

Începe acum
Ai nevoie de meniuri calculate? Livrare instant pe mail!VEZI DETALII
+